Îngrijorările vin din partea unor deputaţi din comisia buget şi finanţe, care l-au chemat astăzi la raport pe guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu.
Parlamentarii din opoziţie susţin că BNM putea să preîntâmpine deprecierea excesivă a leului, dacă folosea rezervele valutare.
Potrivit lor, în aceste condiţii, cel mai mult au de suferit furnizorii de energie termică, care au înregistrat pierderi de 10%. Şi asta pentru că republica noastră cumpără gazul în dolari, iar tariful este stabilit în lei.
De cealaltă parte, guvernatorul BNM, susţine că nu s-a intervenit întrucât situaţia nu este într-atât de gravă. În aceste condiţii, unii parlamentari din opoziţie au cerut demisia şefului BNM, iar membrii comisiei au stabilit că vor discuta despre acest lucru într-o şedinţă ulterioară.
Precizăm că, dolarul american a crescut de la 12 lei, în februarie 2013, până la 13,46 - cursul stabilit de Banca Naţională pentru astăzi.
Totodată, moneda europeană a atins un nou record, de 18 lei şi 39 de bani la cumpărare. Deprecierea leului generează scumpiri în lanţ la mai multe produse şi servicii.

